Despre noi

Despre compania noastră

S.C. Dan & D-Transplus S.R.L. activează pe piața transporturilor de mărfuri începând cu anul 2013, având propriul său parc de camioane. În prezent dispunem de peste 50 ansambluri cap tractor cu semiremorcă ce pot fi folosite pentru orice tip de transport atât pentru mărfurile generale cât și pentru cele periculoase. Expediem încărcături parțiale sau complete, atât in Romania precum si din/spre toate țările U.E. inclusiv Marea Britanie și Elveția, monitorizate atent de către personalul nostru, pentru ca graficele de timp să fie respectate şi mărfurile să ajungă la destinaţie în intervalul stabilit. În cadrul companiei ne axăm pe o abordare inovatoare a serviciilor pe care le oferim și pe o echipă profesionistă.

Securitate

Parcul nostru auto este supravegheat în permanență prin sisteme de monitorizare performante asigurând un nivel de securitate ridicat atât al mijloacelor de transport cât și al mărfurilor transportate. Vă punem la dispoziție camioane acoperite cu prelată standart, marfa transportată fiind în deplină siguranță cu cmr asigurat la 2,5 mln euro. În aceste condiții putem garanta în orice moment clienților noștri siguranța transporturilor efectuate. Șoferii companiei sunt selectați pe baza unor criterii performante de recrutare, mizând în primul rând pe experiența acestora în domeniul transportului de mărfuri.

De ce noi?

DAN & D-Transplus poate fi partenerul dvs de încredere, contractele cu firme renumite la nivel internațional sunt dovada calității serviciilor noastre de transport al mărfii. Facem livrări de mărfuri în toate țările UE. De la fondare până în prezent firma noastră a efectuat peste 35 000 de curse reușite.

Mai multe poze cu vehiculele noastre

Gândește-te la posibilitatea de a te angaja!




Contactează-ne